“Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9)
ipsec

 

HOME

DESPRE

CONSULTANȚĂ

EDUCAȚIE

> CERCETARE

 

IPSEC_RESEARCH

CERCETARE

IPSEC dezvoltă și desfășoară proiecte de cercetare calitativă și cantitativă, utilizând o metodologie dezvoltată de dr. Marian Simion. Această metodologie de cercetare este interdisciplinară în natură și orientată pe structura de proces; concentrându-se pe inducţie, formarea înţelesului și verdict. În timp ce inducţia este tratată drept variabilă independentă sau cauzală, formarea înțelesului este tratată ca o variabilă intervenţională, iar verdictele sunt tratate ca variabile dependente, sau efecte.

religion and political conflict Religion and Political Conflict:
From Dialectics to Cross-Domain Charting

Author: Marian Gh. Simion
Foreword: Ecumenical Patriarch BARTHOLOMEW
Contributors: Ambassador Mihnea Motoc and David Little
Montréal: Presses internationales Polytechnique, 2011

Acest volum oferă o cartografiere a studiului teoretic al violenței colective în domeniul științelor politice și a studiilor religioase, cu o propunere pentru o abordare integratoare a studiului violenței colective în cele două domenii, urmate de o aplicare a modelului propus la creștinismul ortodox. 
metodologia cercetarii in studiile de pace ortodoxe

 

Metodologia Cercetării în Studiile de Pace Ortodoxe manual universitar
Autor: Marian Gh. Simion
Prefață: Laurențiu Tănase, Coordonator de Ediție și Studiu Introductiv Cristian-Sebastian Sonea
Cluj–Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2016

(descarcă gratuit)
Acest manual este organizat în forma structurii de process (inducții, formarea înțelesului, verdicte) în baza căreia cercetătorul va putea înțelege elementele de bază ale cercetării calitative în studiile de pace în creștinismul ortodox. 

Cercetarea privind inducţia implică analiza informațiilor standard conferite de religia instituționalizată în paralel cu fenomene religioase relevante. În timp ce cercetarea privind informațiile standard implică analiza documentară a resurselor precum scrieri sacre, doctrine, reprezentări vizuale, gravuri, regimuri politice, etc., cercetarea privind fenomenele de credință se concentrează asupra resurselor devoţionale ce formează conştiinţa sacrului şi care sunt găsite în subculturile religiei organizate; acestea afectând şi viziunea credincioșilor asupra binelui şi răului, dualismul, sacrificiul, martiriul, moartea eroică, ritualurile, drama funerară, mitologiile, tabuurile și așa mai departe.

Cercetările privind formarea înţelesului se concentrează asupra modului în care înducţiile sunt primite şi interpretate de către grupuri şi indivizi în poziții de putere, în condiții de criză. Procesul de cercetare utilizează observații directe și indirecte ale comportamentului devoțional, precum și anchete menite să măsoare procesul de tranziţie interpretativă între manifestrarea blândă și manifestarea dură a religiei; cu o focalizare preponderentă pe idealurile vieții religioase, consecințele sociale, tonalităţile psihologice și acțiunea strategică.

Verdictele sunt rezultatele secundare şi rafinate ale inducţiilor care duc la formarea unui nou înţeles care, la rândul său, generează noi realități cognitive și afective. Analiza rezultatelor este crucială deoarece acestea reflectă transformarea instituțională ce devine vizibilă în noi politici publice, noi programe educaționale, noi perspective asupra teologiei politice, noi orientări pastorale, noi acte simbolice, discursuri, declarații, jurisprudență ecleziastică, și așa mai departe.

CONTACT

Institute for Peace Studies in Eastern Christianity

Harvard Square
P.O. Box 380246,
Cambridge, MA 02238-0246, U.S.A.

office@ipsec.education

CENTRU DE ȘTIRI

MEDIA

DESPRE FONDATOR

RESURSE

© 2009-2019 | Marian Gh. Simion